INEDIT – Ce ne spun cele mai recente hărți despre al optulea continent al lumii?

Noile cercetări asupra geologiei Zealandiei dezvăluie cum a fost format continentul și de ce s-a scufundat, scrie BBC.

În 1820, o navă rusă plină de marinari și, în mod ciudat, pinguini – destinați cinei bărbaților – au localizat un țărm de gheață impunător. Era prima dată când fusese observat platoul de gheață Fimbul, marcând descoperirea oficială a noului continent: Antarctica. Evenimentul a consolidat ideea modernă, propagată prin majoritatea hărților concepute în lumea anglofonă, că există șapte mase terestre majore.

Actualmente, elevii, exploratorii și politicienii acceptă, în general, împărțirea precisă a maselor terestre ale lumii în aceste unități simple, care includ Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud, Australia și Antarctica.

Dar în 2017, istoria a luat o turnură neașteptată: modelul celor șapte continente a fost o greșeală de la bun început. Acesta omite Zealandia, un pământ demult pierdut din sud-estul Australiei, cunoscut și ca al optulea continent uitat al lumii. Savanții au suspectat mult timp existența acestei mase de pământ sudice suplimentare, pierdute timp de 375 de ani în mare parte din cauza faptului că este aproape în întregime scufundată în 1-2 km sub apă. Acum, ei încep să-i descopere secretele.

Recent, o echipă internațională de cercetători a publicat cele mai detaliate hărți ale Zealandiei de până acum, încorporând cele cinci milioane de kilometri pătrați ai acestei regiuni subacvatice, precum și geologia sa. Astfel, ei au descoperit indicii cu privire la modul în care s-a format acest continent misterios și de ce a fost ascuns sub valuri în ultimile 25 de milioane de ani.

Pentru ultimul lor studiu, un alt grup de cercetare – care includea o bună parte din geologii de la început – a cartografiat nordul Zealandiei.

De data aceasta, ei au analizat rocile care au fost extrase din Fairway Ridge, o regiune din sudul Pacificului, lângă coasta Australiei, care constituie cel mai nordic vârf al Zealandiei. Aceste rămășițe străvechi, care nu au avut parte de o zi uscată în ultimele 25 de milioane de ani, includeau o combinație de roci magmatice – rocile formate în urma activităților vulcanice – și roci sedimentare formate în bazinele puțin adânci din proximitatea coastei Zealandiei.

Analizând compoziția lor chimică și izotopii radioactivi din componența lor, savanții au estimat vârsta și orginile rocilor. Cele mai vechi erau niște pietricele care datează din Cretacicul timpuriu (aproximativ 130-110 milioane de ani), urmate de gresiile din Cretacicul târziu (aproximativ 95 milioane de ani) și bazalturile relativ tinere din Eocen (aproximativ 40 milioane de ani).

Hărțile rezultate ale Zealandiei au transformat-o dintr-o masă amorfă de pământ într-un loc cu multe benzi de o geologie distinctă, care se întind pe toată lungimea sa, de la nord-vest până la sud-est. Acestea se armonizează cu geologia vestului Antarcticii, formând un soi de puzzle, ceea ce confirmă că regiunea respectivă și Zealandia au fost cândva unite.

Următoarea etapă a investigației a constat în măsurarea anomaliilor magnetice ale fundului oceanic din jurul Zealandiei. Aceste variațiuni ale forței câmpului magnetic al Pământului redau istoria invizibilă a modului în care plăcile tectonice s-au deplasat pe parcursul timpului. Ele au dezvăluit mai multe despre extinderea continentului în trecutul străvechi, care a continuat timp de milioane de ani și chiar și-a schimbat direcția, generând formarea unui continent super subțire care în cele din urmă s-a scufundat.

Zealandia începe să își dezvăluie în sfârșit secretele. Dar în contextul în care majoritatea acestei mase misterioase de pământ se află la kilometri întregi sub apă, va lua ceva timp până când le va dezvălui pe toate.