Cel mai în vârstă student din România, Aurel Voicu, a absolvit sâmbătă, la aproape 89 de ani, cursurile de masterat la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, informează AGERPRES.
Născut în 17 iunie 1935, Aurel Voicu, inginer mecanic şi primar al oraşului Cugir până în 2004 şi viceprimar până în 2008, a urmat masteratul la „Cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului istoric”, fiind pasionat de istorie.
Rectorul Daniel Breaz a spus, sâmbătă, la festivitatea de absolvire a promoţiei 2024, că Aurel Voicu este „un exemplu” şi că este „o onoare” pentru Universitatea „1 Decembrie 1918” să îl aibă ca absolvent.
Peste o mie de absolvenţi au participat sâmbătă la festivitatea organizată în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, printre aceştia aflându-se şi tineri din peste 30 de ţări, potrivit rectorului.
„Sunteţi o promoţie aparte, sunteţi o promoţie specială, sunteţi o promoţie care, cu siguranţă, ne va aduce mândrie. Veţi fi o promoţie de succes, pentru că aşa au fost şi celelalte promoţii ale universităţii noastre”, le-a transmis Daniel Breaz.
Înfiinţată în 1991, când avea o singură facultate, cea de Ştiinţe Umaniste, cu specializările Istorie şi Teologie Ortodoxă, şi un Colegiu Tehnic şi Economic, universitatea de stat din Alba Iulia are în prezent cinci facultăţi – de Istorie, Litere şi Ştiinţe ale Educaţiei, de Ştiinţe Economice, de Informatică şi Inginerie, de Drept şi Ştiinţe Sociale şi de Teologie Ortodoxă.