Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor, la Biblioteca Județeană Baia Mare a avut loc o activitate inedită.
Este vorba despre lansarea volumului de versuri „Greierele nepoliticos”, scris de Andra Ghețe, elevă a Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Baia Mare (dir. Codruța Cozma), clasa a IV-a B, prof. înv. primar Anca Kato.
”Autoarea a fost susținută de elevii din clasele a IV-a E (Mirela Grad) și clasa pregătitoare B (Denisa Druțan). Biblioteca, fiind o instituție de cultură, susține și promovează copiii talentați, dornici să se exprime literar și încearcă să valorifice potențialul creativ al acestora”, transmite Biblioteca Județeană.