BCE a eliminat stimulentele în cel mai lent ritm posibil în acest an, dar o accelerare a inflaţiei pune acum presiuni asupra factorilor de decizie să pună capăt experimentului lor de aproape un deceniu de a oferi sprijin monetar neconvenţional.
Marele obstacol de până acum a fost că previziunile pe termen mai lung arătau că inflaţia urma să scadă sub ţinta de 2% a BCE, dar estimările noi prezentate la reuniunea băncii din 14 aprilie au arătat că inflaţia va fi peste ţintă şi în 2024, au spus mai multe surse.
”A fost puţin peste 2%, aşa că, în interpretarea mea, toate criteriile de creştere a dobânzilor au fost acum îndeplinite”, a spus una dintre surse, care a cerut să nu fie numită.
”Când (economistul şef) Philip (Lane) a prezentat cifrele, oamenii chiar au aplaudat”, a spus o altă sursă.
Un purtător de cuvânt al BCE a refuzat să comenteze.
Încă nu au fost depuse propuneri de politică, iar următoarea reuniune a BCE este încă la peste o lună distanţă, pe 9 iunie.
Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat vineri că achiziţiile de obligaţiuni ar trebui să se încheie la începutul celui de-al treilea trimestru şi că este probabilă o creştere a dobânzii cheie în acest an.
Aproape toate sursele au spus că văd cel puţin două creşteri ale dobânzii de politică monetară în acest an, dar unii au susţinut că o a treia este, de asemenea, posibilă, deşi depinde foarte mult de modul în care pieţele vor primi măsurile.
Pieţele anticipează majorarea dobânzii cheie cu 0,85 puncte procentuale pentru acest an, deci mai mult de trei majorări de 0,25 puncte procentuale, ceea ce ar aduce dobânza pentru depozite, de minus 0,5% în prezent, înapoi în teritoriu pozitiv pentru prima dată din 2014.