Connect with us
Descarcă aplicația

Baia Mare

Îngrijiri la domiciliu. Cum stă Maramureșul la acest capitol

Publicat cu

pe

Este nevoie de servicii de îngrijiri la domiciliu. Casa de Asigurări de Sănătate județeană a anunțat că a prelungit prin acte adiționale, în primele 6 luni ale acestui an, contracte cu 12 furnizori. Repartiția teritorială a acestor furnizori ne arată că cei mai mult sunt în Baia Mare, care are 5 astfel de furnizori, avem 2 în Sighetu Marmației, respectiv câte unul în Groși, Tăuții Măgherăuș, Dumbrăvița, Baia Sprie și Vișeu de Jos.

„Cele mai solicitate servicii au fost cele de aplicare de ploscă, bazinet, condom urinar, mijloc ajutător pentru absorbția urinei, măsurarea parametrilor fiziologici, temperatură, respirație, puls, TA, diureză, scaun, manevre terapeutice pentru evitarea complicațiilor pulmonare, posturi de drenaj bronșic, tapotaj, fizioterapie respiratorie sau administrare de medicamente oral. În perioada amintită am avut 1841 de recomandări avizate, 255 de recomandări întrerupte ca urmare a survenirii decesului, internării în spital sau la solicitarea pacientului din diverse motive, 55 de recomandări anulate pe motiv de neefectuare a serviciilor în baza solicitării asiguraților/aparținătorilor sau din cauza unor erori de operare la introducerea serviciilor, respectiv 3 recomandări care, din diverse motive, nu s-au finalizat prin avizare”, anunță CAS Maramureș.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo