Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

ÎNȘELĂCIUNE CU TELEFOANE – Percheziții în Târgu Lăpuș și Suciu de Sus

Publicat cu

pe

În cadrul operațiunii JUPITER, astăzi, 5 iunie, polițiștii maramureșeni au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în Târgu Lăpuș și Suciu de Sus. Activitățile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și spălarea banilor.

„În fapt, din cercetări a reieșit că, sub pretextul achitării unor avansuri necesare achiziționării unor telefoane mobile, două persoane ar fi încasat sume de bani, de la diverse persoane fizice în mai multe conturi deschise pe numele lor sau pe al altor persoane și ulterior ar fi transferat sumele încasate în conturi controlate de una din persoanele bănuite de comiterea faptelor, în scopul ascunderii ori disimulării ilicite a produsului infracțional”, informează Poliția Română.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două telefoane mobile și înscrisuri de natură a proba activitatea infracțională.

Totodată, polițiștii au pus în aplicare două mandate de aducere, persoanele bănuite de comiterea faptelor fiind conduse la sediul poliției, pentru audieri.

Actualitate

YHP Logo