Fundația Home and Homes for Children (HHC) România a organizat, la Domnești, o întâlnire între marele campion la înot David Popovici și șapte dintre cei zece deținători ai burselor DAR, asigurate de HHC. Printre aceștia s-a aflat și Sara Sitar (11 ani), sportivă legitimată la SC Călin Baia Mare, una dintre speranțele de viitor ale tenisului românesc.
„David a dorit să îi cunoască pe tinerii noștri de 10, iar Luminița, Aurelia, Robi, Sara, Georgiana, Ștefania și Narcisa au venit din toate colțurile țării (cele mai îndepărtate) să-l întâlnească, cu bucuria unor copii care au primit cel mai frumos cadou.
Căci un cadou a fost întâlnirea de ieri – și pentru ei, și pentru David, cu siguranță. Au vorbit despre performanță, despre vulnerabilitate, în toate formele ei, despre puterea unui zâmbet oferit la momentul potrivit și despre bucuriile mici care fac viața, de fapt, frumoasă; despre (ne)șansă și despre cum faci să nu încetezi să crezi în tine, în ciuda greului. 8 tineri care s-au întâlnit pentru că îi unește performanța, reziliența, puterea de a-și depăși limitele și, în egală măsură, nevoia de a face Bine”, transmit reprezentanții HHC.
„Am avut bucuria de a cunoaște bursierii DAR, campionii propriilor vieți.Ce am eu în comun cu ei? Copilăria, bucuria, dorința de a ne depăși limitele și de a face bine.
Puterea lor de a depăși obstacolele pe care viața le-a așezat în cale mă inspiră și îmi întărește convingerea că nu suntem singuri și, în ciuda dificultăților, putem ajunge, încrezători, oriunde ne dorim”, a scris David Popovici, pe Facebook.