POLITICA

INTEGRARE EUROPEANĂ – Republica Moldova transmite chestionarul completat de aderare la UE

Publicat cu

pe

Republica Moldova s-a micat repede și a transmis chestionarul de aderarea la Uniunea Europeană în cadrul unei festivități, la care au participat președintele Maia Sandu și ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău.

„Integrarea europeană este proiectul de ţară, proiectul acestei generaţii, lumina de la capătul tunelului de care avem noi toţi. UE este, în primul rând, un proiect al păcii, bunăstării, prosperităţii. R. Moldova va fi în siguranţă în familia UE”, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, scrie stiriletvr.ro.

„Am făcut încă un pas spre viitorul nostru european, un viitor pe care şi l-au dorit cetăţenii R. Moldova dintotdeauna. Am depus toată munca şi efortul ca să demonstrăm UE că suntem gata să mergem spre o ţară europeană, să aducem Europa acasă”, a menţionat premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa. La 11 aprilie, la Luxemburg, Republica Moldova a primit chestionarul Comisiei Europene cu privire la cererea de aderare la UE.

„Doar 11 zile în urmă a fost înmânată prima parte a acestui chestionar şi iată că avem şi răspunsurile. Această viteză denotă determinarea autorităţilor şi întrgului popor să facă tot posibilul de aduce R. Moldova în familia europeană. Prezentarea acestor răspunsuri este doar primul pas într-un proces lung”, a menţionat şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Janis Mazeiks.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version