ACTUALITATE

INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ – Bill Gates explică felul în care ne va schimba viața în următorii 5 ani

Publicat cu

pe

Nu este un secret că Bill Gates este optimist în ceea ce privește inteligența artificială, dar acum este chiar și mai optimist. Acesta spune că AI ne va ușura viața tuturor în următorii cinci ani, într-un interviu pentru CNN, la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Răspândirea AI a stârnit teama că tehnologia va elimina milioane de locuri de muncă în întreaga lume. Fondul Monetar Internațional a raportat săptămâna aceasta că aproximativ 40% din locurile de muncă din întreaga lume ar putea fi afectate de dezvoltarea inteligenței artificiale, scrie Digi 24.
Gates nu este neapărat în dezacord cu această noțiune, dar el crede că istoria ne arată că, cu fiecare tehnologie nouă vine întâi frica și apoi o nouă oportunitate. „Așa cum a fost cu productivitatea agricolă în 1900, oamenii au spus: „Hei, ce vor face oamenii?” De fapt, s-au creat o mulțime de lucruri noi, multe categorii de locuri de muncă noi și suntem mult mai bine decât atunci când toată lumea lucra la fermă”, a spus Gates. „Și cu inteligența artificială va fi așa.”

Potrivit Digi 24, într-un interviu acordati la CNN, Gates a prezis că inteligența artificială va ușura viața tuturor, arătând în special că îi ajută pe medici să-și țină în ordine actele, care este „o parte a meseriei care nu le place, putem face asta foarte eficient”. Deoarece nu este nevoie de „mult hardware nou”, Gates a spus că accesarea AI se va face prin „telefonul sau computerul pe care l-ați conectat deja la internet”. El a mai spus că îmbunătățirile cu ChatGPT-4 de la OpenAI au fost „dramatice”, deoarece AI poate „în esență să citească și să scrie”, astfel că este „aproape ca și cum ai avea un angajat care să fie tutore, să ofere sfaturi de sănătate, să ajute la scrierea codului, să ajutor cu apelurile de asistență tehnică.” Gates spune că încorporarea acestei tehnologii în sectorul educațional sau medical va fi „fantastică”.

 

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version