ADMINISTRATIE

INVESTIȚIE – A fost reabilitat DJ 187 (Leordina – Poienile de Sub Munte)

Publicat cu

pe

Astăzi a fost inaugurat DJ 187, Leordina (DN 18) – Ruscova – Repedea – Poienile de Sub Munte, drum reabilitat în cadrul unui proiect de investiții important pentru dezvoltarea județului Maramureș precum și pentru bunăstarea cetățenilor din Valea Ruscovei.

Sectorul de drum reabilitat are o lungime de 19,700 km pornind din Leordina, intersecţie cu DN 18, până în comuna Poienile de Sub Munte. Obiectivul principal al investiției l-a reprezentat creșterea gradului de accesibilitate a locuitorilor din această zonă precum și creșterea siguranței circulației.
Valoarea totală a investiției este de 65.150.277,26 lei, iar finanțarea a fost realizată în cea mai mare parte din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II).
Durata contractului de proiectare și execuție lucrări a fost de 845 zile, atât proiectarea cât și execuția lucrărilor au fost realizate de Asocierea SC CONREP S.A. – SC DIMEX 2000 COMPANY SRL – SC EXPLAN SRL, prin SC CONREP SA – Lider de asociere.
Un alt proiect important pentru infrastructura rutieră din această zonă, care vine în completarea obiectivului de investiții „Reabilitare DJ 187, Leordina (DN 18) – Ruscova – Repedea – Poienile de Sub Munte”, îl reprezintă reabilitarea și modernizarea a încă 3,9 kilometri de drum județean, și anume prelungirea spre cătunul Luhei din Poienile de Sub Munte. Proiectul a fost realizat de către societatea Drumuri și Poduri SA din subordinea Consiliului Județean Maramureș, la inițiativa președintelui CJ Maramureș, Ionel Bogdan.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version