ACTUALITATE

IPJ MARAMUREȘ – Atenție la escroci! Un bărbat i-a trimis bani unei femei care s-a recomandat ofițer din armata SUA care luptă în Siria

Publicat cu

pe

IPJ Maramureș avertizează că formele de înșelăciune sunt tot mai diversificate. De la sprijin umanitar, la informarea prin apel telefonic cu privire la accidente rutiere suferite de cei apropiați, până la declinarea unor profesii false, cum ar fi soldați, ofițeri, etc. Ce au în comun acestea? Sensibilizarea persoanei căreia i se solicită aceste sume de bani. Se știe că sub imperiul emoțiilor reacționăm irațional și atunci facem cele mai multe greșeli.

„Ultima înșelăciune sesizată la poliție a fost cu un prejudiciu de 122.500 RON. Victima este un bărbat de 52 de ani care a acceptat să trimită suma de bani unei persoane de sex feminin care s-a recomandat ofițer din armata SUA și care luptă în Siria. Aceasta i-ar fi promis că după terminarea războiului va veni să locuiască în România”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.

 

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version