Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

IMPRESIONANT – Un pinguin înoată anual câte 8.000 de km pentru a-l vizita pe brazilianul care l-a salvat

Publicat cu

pe

O relaţie emoţională incredibilă s-a creat între un pinguin şi un bărbat brazilian, care a salvat pasărea de la o moarte sigură. Zidarul pensionat, care pescuieşte în timpul liber, Joao Pereira de Souza (77 de ani), dintr-un sat din imediata apropiere a Rio de Janeiro, Brazilia, a găsit în 2011 un pinguin mic şi apatic pe nişte pietre.

Creatura neajutorată era înfometată şi acoperită în totalitate de petrol, iar Souza a luat şi a îngrijit pinguinul magelanic, pe care l-a denumit Dindim.

O săptămână întreaga a durat până ce Joao Pereira de Souza a reuşit să spele pinguinul de lichidul negru şi lipicios. După ce Dindim s-a însănătoşit, Souza l-a eliberat înapoi în mare, fără să-şi imagineze că-l va mai vedea vreodată pe noul său prieten.

El a fost uimit când, la doar câteva luni, pinguinul a revenit pe insulă, unde l-a recunoscut pe Souza şi s-a întors acasă cu el. Dindim petrece opt luni ale anului cu salvatorul său, iar restul timpului se află în largul coastelor Argentinei şi Chile, unde are loc perioada de reproducere.

Pasărea înoată mai mult de 8.000 de km anual, pentru a se întoarce la Souza.

„Iubesc acest pinguin ca pe propriul meu copil şi cred că şi el mă iubeşte”, a declarat Pereira de Souza pentru Globo TV.
„Nimeni nu poate să-l atingă. El îi ciupeşte dacă cineva în afară de mine o face. Dindim se urcă în poala mea, mă lasă să-l spăl, să-l hrănesc cu sardine şi să-l iau în braţe”, povesteşte bărbatul.

Pereira de Souza spune că dieta alimentară a lui Dindim este una specială. Îl hrăneşte zilnic cu peşte pentru a-i spori puterile, iar apoi îl duce spre mare, lăsându-l să plece.

”Cât a stat cu mine timp de 11 luni, şi-a schimbat penele afectate cu un strat nou, iar când toată lumea zicea că nu se va mai întoarce, el a revenit să mă viziteze. Face asta de 4 ani. Ajunge aici în iunie şi pleacă înapoi în februarie şi în fiecare an revine mai afectuos şi parcă mai fericit să mă revadă”, vorbeşte înduioşat bărbatul.
Biologul Joao Paulo Krajewski, care l-a intervievat pe Pereira de Souza, a declarat pentru The Independent: „N-am mai văzut aşa ceva, poate pinguinul îl percepe pe bărbat ca fiind un membru al familiei, un alt pinguin spre exemplu.. Când pinguinul îl vede pe Souza, dă din coadă ca un câine şi ţipă de fericire”, a declarat Joao Paulo Krajewski.

Actualitate

YHP Logo