Pompierii Secției Vișeu de Sus, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș, au efectuat astăzi un exercițiu de tip LIVEX, la un agent economic din oraș.
„Exercițiul a fost menit să verifice capacitatea de răspuns a subunității în ce privește desfășurarea unor acțiuni de căutare-salvare, declanșate în urma producerii unei situații de urgență”, transmit reprezentanții ISU Maramureș.