ACTUALITATE

ISU MARAMUREȘ – Incendii în Târgu Lăpuș, Vișeu de Sus și Borșa

Publicat cu

pe

Conform informațiilor transmise de reprezentanții ISU Maramureș, de la începutul acestei săptămâni și până ieri, pompierii maramureșeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea a trei incendii.

Luni, 9 ianuarie, pompierii din cadrul Stației Târgu Lăpuș au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă. În urma incendiului a ars aproximativ 50 % din acoperișul casei. Totodată au fost distruse diverse obiecte de mobilier și materiale textile. Cel mai probabil, incendiul a pornit din cauza unei sobe metalice, care era amplasată în apropierea unor materiale combustibile.

Miercuri, la Vișeu de Sus, pompierii militari au intervenit cu două echipaje de stingere pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință. Au ars 2 metri cubi de lemn pentru foc și asterială din lemn.

Tot miercuri, la Borșa, pompierii militari borșeni au lichidat un incendiu în urma căruia au ars circa 70 metri pătrați dintr-o locuință, obiecte de mobilier și diverse electrocasnice. Focul a pornit, cel mai probabil, din cauza depozitării cenușei din sobă în apropierea materialelor combustibile.

FOTO ARHIVĂ


 

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version