Concursurile serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județ au continuat duminică, 14 mai, cu întrecerile din cadrul penultimei etape zonale, desfășurate în Mireșu Mare. În cadrul competiției, participanții s-au întrecut în două probe: “pista cu obstacole pe 100 de metri” și “dispozitivul de intervenţie”.
În concursul de duminică, podiumul s-a prezentat astfel:
– locul 1 – echipa S.V.S.U. Mireșu Mare;
– locul 2 – echipa S.V.S.U. Remetea Chioarului;
– locul 3 – echipa S.V.S.U. Boiu Mare.
Diploma de fair play a fost conferită reprezentativei S.V.S.U. Satulung.
„Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă urmăresc, printre altele, dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire, respectiv a capacităţii de intervenţie a acestor servicii”, transmit reprezentanții ISU Maramureș.
Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din Maramureș se desfășoară pe parcursul a șapte etape zonale. Din această fază a competiției reprezentativelor S.V.S.U. a mai rămas de disputat un concurs.