Concursurile serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județul Maramureș au continuat cu întrecerile din cadrul unei noi etape zonale, desfășurate în Vadu Izei. În cadrul competiției, participanții s-au întrecut în două probe: “pista cu obstacole pe 100 de metri” și “dispozitivul de intervenţie”.
Podiumul s-a prezentat astfel:
– locul 1- echipa S.V.S.U. Remeți;
– locul 2- echipa S.V.S.U. Sarasău;
– locul 3- echipa S.V.S.U. Giulești.
Diploma de fair play a fost conferită reprezentativei S.V.S.U. Rona de Jos.
„Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă urmăresc, printre altele, dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire, respectiv a capacităţii de intervenţie a acestor servicii.
Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din Maramureș se desfășoară pe parcursul a șapte etape zonale. Din competiția reprezentativelor S.V.S.U. au mai rămas două concursuri de disputat”, transmit reprezentanții ISU Maramureș.