ACTUALITATE

JANDARMERIA MARAMUREȘ – Campania „Vacanță în siguranță” a ajuns la final

Publicat cu

pe

Odată cu încheierea vacanței de vară, a luat sfârșit și Campania „Vacanță în siguranță”, derulată de Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş în perioada iunie-august 2023.
„Aceasta s-a desfășurat în colaborare cu mai multe instituții din județul nostru, iar obiectivul general al campaniei a fost de a aduce în atenţia elevilor activităţie şi atribuţiie ce revin Jandarmeriei Române precum şi conştientizarea tinerilor cu privire la riscurile şi vulnerabilităţile la care se expun în urma unui comportament neadecvat. Prin această campanie am urmărit crearea unu “model de conduită”, concomitent cu transmiterea îndemnului de a urma o carieră de jandarm”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Maramureș.
În cadrul campaniei ,,Vacanță în siguranță” s-au desfășurat peste 20 de activităţi atât în orașele Baia Mare, Sighetul Marmației, Borșa, Cavnic, Târgu Lăpuș, cât și în zonele montane aflate în competența Posturilor de Jandarmi Țibleș, Șuior, Valea Vaserului, Cavnic și Borșa. La aceste acțiuni au participat aproximativ 1000 de elevi, sportivi și studenţi din întreaga ţară.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version