SPORT

JIU-JITSU – Băimăreanca Mădălina Mateșan, vicecampioană europeană

Published

on

Performanță remarcabilă realizată de sportiva băimăreană Mădălina Mateșan, care a câștigat în weekend titlul de vicecampioană europeană la jiu-jitsu, în cadrul competiției continentale organizate între 4 și 7 aprilie la Pitești.

Mădălina a ajuns în finala categoriei 70 kg, la Under 18 ani, din postura de campioană națională, titlul câștigat în luna februarie.

La competiția de la Pitești au participat peste 1.500 de sportivi din 29 de țări, care au concurat la categoriile de vârstă Under 16 și Under 18, Mădălina fiind singura reprezentantă a orașului nostru din partea clubului Leglocks.

Eleva lui Dede Ciupei, a trecut de trei runde până în finală, pe care a pierdut-o în fața ucraineencei Valeriia Neshkova.

„Încă odată reușesc să urc steagul României alături de numele meu pe podium la o competiție internațională, iar de data aceasta devenind vicecampioana europeană.
Un rezultat pe care încă nu îl conștientizez și o performanță deosebită realizată cu ajutorul antrenorului meu, Dede Ciupei, căruia îi dedic această victorie!
Recunoscătoare pentru răbdarea sa pe parcursul pregătirii mele, dar mai ales răbdarea și implicarea sa din timpul luptelor, stând în colțul meu și susținându-mă până în ultimele secunde din fiecare luptă. Mulțumesc coach!

O provocare imensă pe care am îndeplinit-o onorabil și un rezultat cu care mă mândresc.”, a scris sportiva pe contul ei de socializare.

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version