SPORT

JO 2024 – Americanul Noah Lyles a cucerit aurul la 100 de metri

Published

on

Sprinterul american Noah Lyles a cucerit medalia de aur la proba de 100 de metri duminică seara, la Jocurile Olimpice de la Paris, înregistrând un timp de 9 secunde și 79 sutimi.

Campion mondial în exercițiu, Lyles a obținut victoria după o departajare la miimi de secundă față de jamaicanul Kishane Thompson, care a terminat cu 784/1000 față de 789/1000.

Medalia de bronz a fost câștigată de americanul Fred Kerley, vicecampion olimpic din 2021, cu un timp de 9 secunde și 81 sutimi.

Aceasta este prima medalie de aur a Statelor Unite în cursa regină a atletismului de la Jocurile Olimpice din 2004, când a câștigat Justin Gatlin.

Jamaicanul Usain Bolt a dominat proba cu trei titluri consecutive (2008, 2012, 2016), iar la Tokyo a triumfat neașteptat italianul Marcell Jacobs, care de această dată a terminat pe locul cinci la Stade de France, cu un timp de 9 secunde și 85 sutimi.

Lyles, triplu campion mondial, țintește la Paris și titlurile olimpice la 200 de metri, precum și la ștafetele 4×100 m și 4×400 m.

Clasamentul final al cursei de 100 de metri masculin:
1. Noah Lyles (SUA) 9.79
2. Kishane Thompson (Jamaica) 9.79
3. Fred Kerley (SUA) 9.81
4. Akani Simbine (Africa de Sud) 9.82
5. Lamont Marcell Jacobs (Italia) 9.85
6. Letsile Tebogo (Botswana) 9.86
7. Kenneth Bednarek (SUA) 9.88
8. Oblique Seville (Jamaica) 9.91

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version