Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), a trimis ieri o scrisoare de protest către Federația Internațională de Gimnastică, adresată direct președintelui Morinari Watanabe, pentru reanalizarea contestației exercițiului la sol al Sabrinei Voinea Maneca.
”În respectul valorilor olimpice, Comitetul Olimpic și Sportiv Român înaintează prezenta adresă prin care respectuos vă solicită să dispuneți reanalizarea de către factorii decizionali a cazului sportivei românce Sabrina Maneca Voinea referitor la punctajul acordat execuției exercițiului din finala la sol, disputată luni, 5 august 2024.
Înaintăm prezenta solicitare având la bază grija pe care Comitetul Internațional Olimpic și întreaga mișcare sportivă mondială o acordă sportivului.
Modul de apreciere a punctajului acordat și refuzul de a prezenta integral motivele/probele de respingere a contestației depusă în termenul prevăzut de regulament aduce grave prejudicii atât imagini gimnasticii internaționale dar în special afectează sportivul periclitând chiar sănătatea mentală a acestuia.
Mediatizarea cazului sportivei românce la nivel internațional, declarația publică a acesteia de a renunța la practicarea acestui sport ca urmare a deciziei de astăzi obligă moral factorii decizionali la reanaliză, fundamentare și comunicare a deciziei finale.
Politica echilibrată și obiectivă pe care FIG o promovează ne dă încredere în soluționarea justa a cazului prezentat.
Cu deosebit respect, Mihai Covaliu.”
„Sabrina Voinea a fost depunctată cu o zecime pentru că ar fi plecat într-o linie acrobatică cu călcâiul în afara liniei. Imaginile video și foto infirmă această teorie.
În conjunctura acordării notelor și acceptării contestațiilor, victimă a fost și Ana Barbosu, care pentru un minut și jumătate a fost pe locul 3″, precizează reprezentanții COSR.
Marius CÎMPIAN
foto COSR
Citește și