Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

JO 2024 – Un maramureșean a condus o echipă de 140 de voluntari

Publicat cu

pe

Maramureșeanul Nicolae Augustin Podean a făcut parte din echipa de organizare a Jocurilor Olimpice de la Paris, coordonând o echipă de 140 de voluntari.

„Eu sunt din Târgu Lăpuş, judeţul Maramureş, de lângă Baia Mare, şi sunt stabilită aici din 2007. Părinţii mei munceau deja aici când am venit eu. Şi apoi am venit şi eu cu sora mea. Am făcut studiile aici, am făcut colegiu, când am venit aveam 14 ani, apoi am făcut liceul tehnologic şi apoi la universitate am făcut limba spaniolă şi franceză. Acum sunt supervizor, mă ocup de una dintre echipele de voluntari care se ocupă de serviciul spectatorilor. Noi ne ocupăm de bazele sportive de la box, scrimă, pentatlon modern şi apoi urmează Jocurile Paralimpice. Am 140 de oameni în subordine, sunt două echipe de voluntari. E o echipă de dimineaţă şi una de după amiază”, a declarat Nicolae Augustin Podean, pentru Agerpres.

Ca să ajungi să lucrezi la organizarea unui eveniment grandios precum Jocurile Olimpice ai nevoie de experienţă în primul rând. Apoi trebuie să treci mai multe interviuri de angajare. Ai posibilitatea de a intra ca angajat în sistem sau ca simplu voluntar. Iar Nicolae spune că ar fi acceptat chiar şi din postura de voluntar.

„Am o licenţă obţinută la Cupa Mondială de rugby pentru care am muncit doi ani şi jumătate. E vorba de Cupa Mondială din Franţa de anul trecut şi am lucrat împreună cu Comitetul de organizare a Cupei Mondiale. Acum nu sunt voluntar, fac parte din staff, sunt plătit. Eu zic că merită, sunt mulţumit cum sunt plătit, dar fac asta mai mult pentru experienţă. Pentru că mă înscrisesem şi ca voluntar. Eu îmi doresc să fac parte din Jocurile Olimpice. Nu contează că sunt salariat sau voluntar, era o şansă unică, mai ales că s-a desfăşurat cum spunem aici ‘a la maison'”, a mai spus Nicolae Augustin Podean.

Marius CÎMPIAN

Actualitate

YHP Logo