NEWS

JUCĂTORI PE BURSĂ – Micii investitori au cumpărat la Hidroelectrica acțiuni de peste 6 miliarde de lei, un record absolut pe piața de capital din România

Publicat cu

pe

Cea mai mare ofertă de acțiuni din istoria României a ajuns la final. În doar 8 zile, acțiunile Hidroelectrica au fost suprasubscrise de aproape 5 ori.

Cererea a fost ridicată atât din partea investitorilor de la nivel global, cât și din partea investitorilor din România. Potrivit companiei, micii investitori au cumpărat acțiuni de peste 6 miliarde de lei, un record absolut pe piața de capital din România.

Prețul final pentru o acțiune deținută la una dintre cele mai profitabile companii de stat a fost stabilit la 104 lei, ceea ce implică o capitalizare de piaţă de aproape 47 de miliarde de lei.

Hidroelectrica se va lansa oficial pe Bursa de Valori Bucureşti pe 12 iulie, sub simbolul H2O. Este cel mai mare producător de energie din România în ceea ce privește cantitatea de energie produsă, și un jucător important în domeniul hidroenergetic din Europa.

Grupul deține și operează 182 de hidrocentrale, cinci stații de pompare și un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt sucursale organizate geografic pe teritoriul României. Capacitatea de producție totală instalată a activelor hidroenergetice ale societății este împărțită în hidrocentrale de acumulare, hidrocentrale pe firul apei și stații de pompare.

Societatea deține un portofoliu de producție 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW și o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.

Între 2018 și 2022, Societatea a avut o cotă de piață de aproximativ 29%, în ceea ce privește energia totală livrată în sistem (potrivit rapoartelor anuale ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Hidroelectrica este unul dintre cei mai mari producători de hidroenergie din Europa, cu un volum de electricitate generată din surse hidroelectrice de 13,6 TWh în 2022, de 16,9 TWh în 2021 și de 15 TWh în 2020 (toate cantitățile reprezentând producția brută). Producția din 2022 reflectă condițiile hidrologice mai puțin favorabile din cauza secetei severe.

Totodată, Hidroelectrica furnizează energie electrică pe piețele de energie electrică angro și cu amănuntul din România. Cota de piață a Societății în ceea ce privește energia electrică furnizată consumatorilor de retail a crescut de la 1,3% în 2020, la aproximativ 8% în decembrie 2022, conform ANRE. Numărul de clienți de retail a crescut de la 2.465 în 2020, la peste 482.000 în 2022. În 2022, societatea a furnizat aproximativ 3,7 TWh energie electrică clienților finali, potrivit ANRE.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version