SPORT

JUNIORI 3 – Academia de Handbal Minaur, locul 2 la turneul de la Suceava

Publicat cu

pe

Municipiul Suceava a găzduit la finalul acestei săptămâni un puternic turneu de handbal masculin rezervat juniorilor 3, la care au participat patru echipe Academia de Handbal Minaur Baia Mare (locul 1 Seria J), HC Buzău (locul I în Seria D), CSU Suceava (locul I în Seria A) și LPS Suceava (locul II în Seria A).

Academia Minaur s-a clasat pe locul secund, după ce a pierdut cu HC Buzău (32-35) și a învins CSU Suceava (32-31) și LPS Suceava (44-25).
Clasament: 1. HC Buzău, 2. AH Minaur, 3. CSU Suceava, 4. LPS Suceava.
“A fost un turneu foarte util, deoarece am reușit să ne verificăm potențialul în fața unor adversari tari, care practică un handbal în viteză. Chiar dacă au mai comis și greșeli, sunt mulțumit de evoluția băieților”, a declarat antrenorul Iuliu Varady, pentru site-ul oficial al clubului băimărean.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version