ACTUALITATE

LA CINEMA CITY – Un film cu liceeni băimăreni va avea premiera în 24 iunie

Publicat cu

pe

Baia Mare are cultură prin grija unor oameni inimoși, care pun suflet în ceea ce fac și care fac ca iubitorii de frumos să aibă ce vedea. Cunoscutul actor Dragoș Călin a anunțat că filmul „ Ore Închise”, realizat cu trupa pe care o coordonează de 9 ani, „The SnooP”, va avea premiera pe 24 iunie, la 19:30, la Cinema City Baia Mare.

„Cei de la Cinemacity, în urma vizionării filmului, au acceptat ca acest proiect să iasă la lumină așa cum ar trebui, într-o cinema!”. Filmul are în componența sa 8 liceeni băimăreni, care au lucrat câțiva ani împreună, apoi timp de 3-4 luni au scris un text în urmă căruia s-a creat spectacolul de teatru Ore Închise. Spectacolul a prins atâta de bine încât ne-am pus pe treabă și am făcut un film! Eforturile pentru realizarea lui au fost, și o zic cu toată modestia: colosale! Financiar, le rămân dator vândut domnilor Liviu Popovici și Dan Cristian Popovici, de la Photon Media, cei cu care am filmat lung-metrajul! Sunteți minunați, domnilor! Ce urmează acum? Greul a fost făcut, dar urmează un alt mare greu.

Promovarea filmului! Suntem o echipă faină și muncitoare creată în cadrul Artspot – Baia Mare și în cadrul Festivalului Aproape Baia Mare, dar a aduce întregul oraș să vadă un film Exclusiv băimărean (totul a fost făcut aici, cu oameni de aici) e nevoie de mult buget și e nevoie ca oamenii să ne susțină și să răspândească vorba. Mii de euro să promovăm, nu avem. Apelez și apelăm la comunitatea băimăreană ca atunci când dăm drumul la bilete să se epuizeze în câteva ore, să se ducă vorba despre film, ca să dăm semnal prietenilor de la Cinema City Romania că, aici la Baia Mare, este activitate care merită atenție sporită și să se mai programeze filmul.
E foarte greu ce ne propunem, dar e atâta și atâta de frumos”, spune Dragoș Călin.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version