Connect with us

ACTUALITATE

LA DOMICILIUL UNEI FEMEI – Autoturism furat din Marea Britanie, descoperit în Poienile de sub Munte

Publicat cu

pe

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte, judeţul Maramureș, au descoperit și indisponibilizat un autoturism Mercedes, în valoare de 25.000 de euro, declarat ca fiind furat din Marea Britanie.

Ieri, 9 noiembrie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte, județul Maramureș, s-a declanșat o acțiune le linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.

Astfel, în baza unui mandat de percheziție emis de către Judecătoria Vișeu de Sus, polițiștii de frontieră au identificat la domiciliul unei femei, în vârstă de 45 de ani, de pe raza localității Poienile de sub Munte, un autoturism, marca Mercedes-Benz, model E Class, an fabricație 2017. Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că mijlocul de transport figurează ca fiind furat, alertă introdusă de autoritățile din Marea Britanie, din luna septembrie.

Autoturismul, în valoare de peste 120.000 de lei, a fost transportat și indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate