Moment emoționant la Detașamentul de Pompieri Sighetu Marmației, unde, până ieri comandant de echipaj, plt. adj. șef Ștefan Grigor a trecut în rezervă după aproape 19 ani dedicați salvării și protejarii semenilor.
„Este recunoscător pentru toată contribuția pe care a putut să o aducă comunității în toți acești ani și mândru de fiul său, care i-a călcat pe urme. La rândul său, proaspăt absolvent al Școlii de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, Ștefan Alexandru, a intrat încrezator și optimist în familia pompierilor sigheteni. La început de an și de carieră și-a propus să ajungă un membru de încredere al echipei de salvatori, la fel de apreciat precum tatăl său.
Știind ca orice sfârșit reprezintă doar un nou început, vă dorim amândurora mult succes în această nouă etapă a vieții!”, transmit reprezentanții ISU Maramureș.