Connect with us

ACTUALITATE

LA IEȘIREA DIN TRIBUNALUL MARAMUREȘ – Scăpată din mâinile agresorului de un cetățean cu spirit civic

Publicat cu

pe

Ieri, 10 ianuarie, la ora 10.33, Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că un alt bărbat își agresează concubina pe strada Republicii din municipiu.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat persoana vătămată ca fiind o tânără de 21 de ani din Coltău, care a relatat faptul că în momentul în care a ieşit din incinta Tribunalului Maramureș s-a întâlnit cu fostul concubin, un bărbat de 36 de ani din Baia Sprie, care ar fi încercat să o ducă cu forța la domiciliul lui, cu un taxi.
Tânăra a refuzat să meargă împreună cu bărbatul, motiv pentru care acesta a devenit agresiv, agresând-o și forțând-o să intre în taxi, moment în care a intervenit apelantul pentru aplanarea conflictului.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie şi tentativă de lipsire de libertate.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate