Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

LA INIȚIATIVA CCI MARAMUREȘ – Proiectul “Învață de la antreprenori” va fi implementat în școlile din România

Publicat cu

pe

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Educației privind promovarea antreprenoriatului în școli, prin organizarea și implementarea proiectului “Învață de la antreprenori”.

Proiectul a fost inițiat de Camera de Comerț și Industrie Maramureș, în cursul anului 2023, și implementat deja într-o fază de testare la nivelul acestui județ, prin colaborarea cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Protocolul dintre CCIR si Ministerul Educației are ca scop principal promovarea în rândul elevilor din învățământul public preuniversitar educația și competențele antreprenoriale, punându-i în contact direct cu antreprenorii, prin organizarea de evenimente și prezentări ale acestora în unități de învățământ, precum și prin sesiuni de discuții între oamenii de afaceri și elevi.

„Inițiativa Camerei de Comerț și Industrie Maramureș în privința lansării acestui program s-a dovedit a fi una de succes. Astfel, până în prezent, la nivelul acestui județ există 72 de școli înscrise, aproximativ 40 de antreprenori participanți și peste 2000 de elevi participanți la întâlniri. Ca o consecință firească, la nivelul CCIR s-a decis implementarea acestui proiect la nivel național, prin încheierea protocolului de colaborare cu Ministerul Educației, existând, totodată, și un interes sporit din partea celorlalte Camere de Comerț și Industrie Județene de a se implica, alături de companiile locale, în pregătirea elevilor pentru mediul antreprenorial. În mod cert, sistemul de învățământ românesc are mare nevoie de astfel de programe, care să contribuie la stimularea și dezvoltarea abilităților antreprenoriale ale elevilor în modul cel mai practic cu putință”, a declarat Președintele CCIR, Mihai Daraban.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate