STIREA ZILEI

LA SFÂȘITUL LUI AUGUST – Aproape 4.300 șomeri în Maramureș

Publicat cu

pe

La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș erau înregistrați 4.293 șomeri (din care 2.198 femei), rata șomajului fiind de 2,40 %, în scădere cu 0,13 pp față de luna iulie a anului în curs.

Din totalul celor 4.293 șomeri înregistrați în evidențele AJOFM Maramureș, 1.503 beneficiază de indemnizaţie de şomaj iar 2.790 persoane sunt înregistrate ca și șomeri neindemnizați. Din șomerii care beneficiază de indemnizație de șomaj, 1.304 șomeri provin din muncă și 199 sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ.

”În funcție de mediul de rezidenţă, 1.881 șomeri provin din mediul urban și 2.412 sunt șomeri din mediul rural. Din punct de vedere al repartizării pe niveluri de instruire, șomerii cu șomerii cu primare și fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi (27%), urmați de studii gimnaziale 26 %) iar șomerii cu studii liceale au o pondere de 21% în totalul șomerilor înregistrați. Șomerii cu studii profesionale reprezintă 18 % , șomerii cu studii postliceale 2 % și șomerii cu studii superioare au o pondere de 6 % în totalul șomerilor înregistrați.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin activitatea de profilare din cadrul activității de mediere, informare și consiliere profesională oferită șomerilor, are următoarea distribuție:

– cei mai mulți șomeri (1.681) sunt persoane mediu ocupabile, urmați de 1.466 șomeri greu ocupabili, 1.100 sunt șomeri foarte greu ocupabili și 46 șomeri sunt înregistrați în categoria de profilare a celor ușor ocupabili”, informează AJOFM Maramureș.

Vlad HERMAN

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version