MOZAIC

LEGE – Violenţa domestică a devenit infracţiune în Kazahstan

Publicat cu

pe

Violenţa domestică împotriva femeilor şi a copiilor a devenit infracţiune în Kazahstan, după ce preşedintele Kasîm-Jomart Tokaiev a semnat luni o nouă lege, relatează marţi dpa, informează AGERPRES.

Persoanele condamnate pentru vătămarea sau lovirea unei femei sau a unui copil se vor confrunta cu pedepse mai dure în baza noii legi, inclusiv cu pedepse cu închisoarea în cazuri mai grave.

Scopul este acela de a acorda femeilor şi copiilor mai multe drepturi, potrivit mass-media din fosta republică sovietică.

Centre pentru asistenţa familiilor care au suferit violenţe domestice urmează, de asemenea, să fie înfiinţate.

Informaţiile apărute în presă arată că numeroşi autori ai violenţelor domestice ar putea fi închişi, în condiţiile în care copiii din Kazahstan se confruntă cu regularitate cu pedepse corporale ca parte a creşterii lor. Autorităţile kazahe se aşteaptă ca până la 5.000 de locuri în plus să fie necesare în închisori.

În trecut, autorii violenţei domestice erau de obicei nepedepsiţi în Kazahstan, iar victimele lor aveau puţine şanse să acţioneze împotriva lor.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version