IMPORTANT

LEGE – ‘Ziua Părinţilor de Îngeri’ – pe 15 octombrie; consilierea psihologică pentru părinţi este gratuită

Publicat cu

pe

„Ziua Părinților de Îngeri”, dedicată comemorării copiilor decedați la naștere sau până la vârsta de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie. Conform unei legi promulgate miercuri de președintele Klaus Iohannis, părinții vor beneficia de consiliere psihologică gratuită timp de șase luni.

Pentru a marca „Ziua Părinților de Îngeri”, autoritățile centrale și locale, precum și organizațiile neguvernamentale, pot organiza diverse evenimente și activități publice.

Legea prevede că părinții copiilor decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la vârsta de 18 ani, indiferent dacă sunt asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate, vor primi zece ședințe de consiliere psihologică gratuită, pe o perioadă de șase luni.

Costurile pentru aceste ședințe vor fi acoperite din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin intermediul Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială și agențiilor județene și din București, aprobate prin hotărâre de Guvern.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version