SPORT

LIGA 3 – Băimăreanul Dorin Toma nu mai este antrenorul echipei SCM Zalău

Publicat cu

pe

SCM Zalău s-a despărțit de antrenorul Dorin Toma după doar cinci luni. Clubul sălăjean s-a prevalat de o clauză existentă în contractul tehnicianului băimărean, conform căreia colaborarea dintre cele două părți poate înceta dacă se ratează accederea în play-off. Dorin Toma a preluat echipa într-un moment în care obiectivul era deja aproape compromis și a contabilizat pe banca echipei zălăuane cinci victorii, o remiză și patru înfrângeri.

“S-a făcut o analiză şi s-a stabilit că este mai bine aşa. S-a activat acea clauză din contract, însă o repet, nu acum s-a pierdut calificarea în play-off ci în primele 15 etape. Îi mulţumim lui Dorin Toma pentru perioada petrecută la SCM Zalău şi îi dorim baftă în continuare“, a declarat managerul Marius Paşca, pentru sportulsalajean.ro.

“Eu când am venit la echipă am avut o altfel de înţelegere cu cei din conducere, dar în contract s-a pus această clauză. Am acceptat-o şi am mers pe încredere şi pe cuvânt. Din păcate nu primează cuvântul ci rămâne ce este scris negru pe alb. Eu am greşit că am acceptat acea clauză. În acel moment, oricine venea nu cred că ar fi acceptat aşa ceva, fiindcă echipa avea patru înfrângeri în opt etape. Îmi va fi învăţătură de minte pe viitor
Am regrete că în iarnă am construit o echipă frumoasă, am adus mulţi jucători peste nivelul Ligii a III-a, i-am pregătit foarte bine şi nu mă pot bucura de ea. Acesta este regretul meu. Antrenorul care vine va avea o echipă foarte frumoasă şi bine pregătită. Doar să se bucure de ea”, a spus Dorin Toma.

foto sportarad.ro

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version