Șapte plecări au fost confirmate oficial, până acum, de la echipa de handbal feminin CS Minaur. Clubul HC Dunărea Brăila a anunțat că a transferat-o pe Karoline de Souza, brazilianca urmând să joace din vară la Dunărea, alături de alte două handbaliste care evoluează în acest moment la clubul băimărean, Jelena Lavko și Alexandra Severin.
”Sunt foarte fericită să mă alătur echipei pentrul sezonul următor. E o echipa cu o perspectivă extraordinară, cu un staff și țeluri care se îmbină cu ambițiile mele. Ador jocul, ador handbalul, competitivitatea, fanii în tribune și emoția. Abia aștept să încep într-un loc nou și să construim împreună o echipă puternică și stabilă. Liga Românească de Handbal e una dintre cele mai puternice din lume, cu cei mai entuziasmați fani ai jocului pe care i-am văzut vreodată. E întotdeauna o placere și o adrenalină continuă să intru pe terenul de joc. Proiectul la care se lucrează este promițător și sunt încântată să fiu o parte din el. Sper să avem parte de momente fericite și de succes împreună” a declarat Karoline de Souza, pentru pagina de Facebook HC Dunarea Braila – Oficial.
Plecări confirmate de la CS Minaur: Cristina Laslo (Gloria Bistrița), Asuka Fujita (SCM Râmnicu Vâlcea), Jelena Lavko, Alexandra Severin, Karoline de Souza (Dunărea Brăila), Yaroslava Burlachenko (Gloria Buzău), Angela Cioca (CSM Târgu Jiu).