Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

LIGA FLORILOR – Meciul CS Minaur – Gloria va fi transmis de clubul bistrițean

Publicat cu

pe

Partida CS Minaur – Gloria Bistrița, din etapa a 19-a a Ligii Florilor, se va disputa joi, 13 martie, de la ora 18. Din nefericire pentru suporterii băimăreni, meciul se va disputa în micuța sală de sport a Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri”, deoarece, în aceeași, în sala polivalentă „Lascăr Pană” va cânta Fuego.  

Conducătorii clubului Minaur spun că nu au găsit înțelegere la omologii lor de la Gloria Bistrița pentru amânare întâlnirii:

„După cum știți, noi ne-am fi dorit ca acest meci să se desfasoare în Sala Sporturilor “Lascăr Pană”, locul marilor performanțe ale handbalului băimărean, unde profesorul Lascar Pană ne veghează din înaltul sălii.
Trebuie spus că bistrițenii sunt cei care au refuzat schimbarea datei meciului. Deci nu este vina clubului sau a Ansamblului Transilvania! Bistrița inițial a acceptat mutarea datei meciului, iar pe urmă a refuzat fără a mai motiva această decizie”.

Din fericire, cei care nu vor putea intra în sala școlii V. Alecsandri, vor putea urmări meciul, în direct, pe pagina de Facebook Handbal • CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, conform anunțului făcut de clubul bistrițean.

Mai rămâne de văzut în ce condiții va putea fi efectuată această transmisiune, ținând cont de faptul că sala în care se va desfășura jocul nu oferă condiții prea bune pentru așa ceva.

În acest moment, CS Minaur ocupă locul 3 (38p), în timp ce Gloria este pe poziția a 6-a (31p).

Marius CÎMPIAN

foto Facebook CS Minaur

 

Actualitate

YHP Logo