SPORT

CU INFIRMERIA PLINĂ – Minaur nu a putut evita înfrângerea în derby-ul cu Potaissa Turda

Publicat cu

pe

AHC Potaissa Turda a câștigat derby-ul etapei a opta a Ligii Zimbrilor, disputat pe teren propriu, în compania echipei CS Minaur. Echipa oaspete nu a opus rezistența scontată, fiind decimată de accidentări. În afara mai vechilor indisponibili Gabriel Cumpănici, Tomas Cip și Lucas Sabou, în acest meci nu a fost în lot nici căpitanul Robert Nagy, iar golgheterul Tudor Botea, nu a fost introdus deloc pe teren, având probleme la spate. Mai mult, în min. 55 Stefan Vujic a fost scos de pe teren pe brațe de colegi, după ce se pare că a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile și va rata tot sezonul.

Începutul a fost echilibrat până în min. 12 (6-6), după care băimărenii au preluat inițiativa și au avut un avantaj de trei goluri 8-11 (min. 18), care ar fi putut crește dacă Milan Kotrc nu ar fi ratat singur cu Mihai Popescu. Apoi portarul gazdelor a avut o evoluție din ce în ce mai bună, iar jocul turdenilor cu șapte jucători de câmp în atac a dat roade și Potaissa a întors rezultatul, intrând la pauză cu un avantaj de trei goluri.

Repriza a  doua a fost controlată de Potaissa, cu Mihai Popescu și Cristi Ghiță principalii artizani ai victoriei, care a câștigat meciul fără prea mari emoții.

AHC Potaissa Turda – CS Minaur Baia Mare 31-27 (17-14)

Potaissa: Popescu (16 intervenții), Bucătaru (2 intervenții, a apărat un 7m), Baștiurea – Ghivil, Pințoiu 3/3, Grindean, Falavarjani 1/3, Thalmaier 3/5, Kbilashvili 4/8, Ghiță 10 (1 din 7m)/19, Piechowski 1/2, R. Lazăr, Vereș 3/4, Dumitriu 3/5, D. Pop, Hanțaru 3/7. Antrenori: Horațiu Gal, Ionuț Ștef, Gabriel Borodi.

CS Minaur: Al Khafadji (7 intervenții), Terekhov (5 intervenții) – Chiș, Botea, Racolța, Vujovic 4 (1 din 7m)/11, Dahlin 2/5, Kotrc 2/7, Dobra 2 (1 din 7m)/2, Kozakevych 3/4, Burzak 3/5, V. Pop, E. Pop 3/6, Vujic 4/7, Mollino Da Silva 4/8, Fotache. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș.

Aruncări de la 7 metri: 3-4, transformate 1-2. Au ratat: Giță 2 / Kozakevych, Vujovic.

Minute de eliminare: 4-6.

Arbitri: Teodor Șerbu și Andrei Vasilescu (București). Observator Valentin Călina (Pitești).

Marius CÎMPIAN

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version