SPORT

LIGA ZIMBRILOR – CS Minaur joacă acasă cu Dinamo, în derby-ul etapei a opta

Publicat cu

pe

Campioana României la handbal masculin vine în Baia Mare. Joi, 20 octombrie (ora 17.30, Pro Arena), CS Minaur va întâlni pe Dinamo în derby-ul etapei a opta a Ligii Zimbrilor. Partida va fi arbitrată de clujenii Gabriel Badiu și Ioan Barbu, în timp ce Ghorghe Bejenariu (București) va fi observator din partea Federației Române de Handbal.

Oaspeții vor aborda acest meci din postura de lideri ai clasamentului (18p, 6j), în timp ce gazdele ocupă poziția a treia a podiumului (18p, 7j). Dinamo, reprezentanta României în Liga Campionilor, este mare favorită în această partidă, dar Minaur are șansa ei, pe care a valorificat-o în sezonul trecut când a învins, surprinzător, acasă pe Dinamo cu 29-27.

Programul etapei a 8-a

  • CS Minaur Baia Mare – Dinamo București (joi, 20 octombrie, ora 17.30, Pro Arena).
  • CSM București – HC Buzău (vineri, 21 octombrie, ora 17)
  • CSU Suceava – CSM Focșani (sâmbătă, 22 octombrie, ora 17)
  • CSM Constanța – CSM Bacău (sâmbătă, ora 17.30, Pro Arena)
  • CSM Vaslui – Potaissa Turda (sâmbătă, ora 18)
  • CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara (luni, 24 octombrie, ora 18)
  • Steaua București – CSM Odorheiu Secuiesc (luni, ora 18)

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version