Derby-ul etapei a 19 din Liga Zimbrilor este programat miercuri, 16 februarie, ora 15.30, în Sala polivalentă din Baia Mare. CS Minaur va întâlni pe teren propriu pe Dobrogea Sud Constanța, într-un joc care se anunță a fi deosebit de echilibrat, cele două formații fiind vecine de clasament. Băimărenii ocupă locul 5, cu 40 de puncte, în timp ce constănțenii se află pe poziția a patra, cu 41 de puncte.
CS Minaur a obținut victorii pe linie în acest an (trei în campionat și una în EHF European Cup), dar de data aceasta vor avea în față un adversar tare și trebuie să joace la nivel înalt pentru a o bține victoria.
Partida va fi arbitrată de Ionuț Tudor Ifrim și Ovidiu Alexandru Ilisei (Piatra Neamț), în timp ce observator FRH va fi Vasile Pavel (Buzău).
foto Ovidiu Dragomir