ACTUALITATE

LIPSĂ FORȚĂ DE MUNCĂ – Industria textilă, afectată de lipsa de personal

Published

on

Una dintre cele mai importante societăţi comerciale din domeniul textilelor din municipiul Tulcea, care vindea exclusiv firmelor de renume din străinătate, este nevoită să refuze comenzile primite din cauza lipsei personalului, a declarat joi, în timpul unei şedinţe publice, directoarea generală a societăţii, Cornelia Finica, relatează Agenția de presă Rador.

Astfel, dacă în urmă cu aproape 15 ani, societatea număra peste 2.000 de angajaţi, în momentul de faţă are doar 273 de salariaţi.

„Lucrăm în sistem lohn, doar pentru export, iar spre marea noastră durere am ajuns să refuzăm foarte multe comenzi pentru că nu mai avem cu cine lucra. Personalul nostru este îmbătrânit, majoritatea iese la pensie în câţiva ani şi nu reuşim să angajăm personal tânăr. Tinerii nu vor să lucreze în confecţii unde sunt norme, iar salariile sunt mici. Personalul nostru lucrează pe salariul minim pe economie“, a declarat directoarea generală a societăţii de confecţii.

Cornelia Finica a mai spus că firma nu-şi permite să plătească salarii mai mari din cauză că funcţionează exclusiv în baza contractelor încheiate cu partenerii din străinătate, statul neacordând subvenţii industriei.

„Trebuie redusă fiscalitatea pe salariul minim pe economie. (…) Povara acestor contribuţii care reprezintă 45% din salariu mi se pare foarte mare la nivelul salariului minim pe economie“, a menţionat directoarea generală Finica.

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version