Concentrații foarte mari de Escherichia Coli sunt depistate, ocazional, în apa mării, în mod obișnuit, concentrația de E. Coli este de ordinul zecilor și, rar, al sutelor. Weekend-ul trecut au fost situații când a depășit 1.300, cum s-a întâmplat, în punctul NĂVODARI III, relatează Radio Constanța.
Cea mai mare concentrație a acestei bacterii care poate provoca infecții intestinale a fost înregistrată, în această vară, în punctul Eforie NORD II – peste 7.600.
În ciuda valorilor foarte mari, nu este cazul să fie luate măsuri speciale, dă asigurări Tudorel Ene, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Constanța.