Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

Lovitura zilei pentru Sorin Grindeanu nu vine de la Bolojan. Vine din propriul PSD

Publicat cu

pe

Până ieri, povestea PSD suna grandios: Grindeanu strânge majoritatea, vine UDMR, PNL-iștii cu suflet de PSD spun prezent, câțiva independenți rătăciți prin Parlament și gata, România primește Guvernul Grindeanu. Era un fel de IKEA politic: nu știai exact ce construiești, dar PSD era convins că dacă mai găsește trei șuruburi prin sertar iese un guvern.

Numai că astăzi a apărut informația care schimbă puțin comedia: potrivit unor informații apărute pe surse, Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda s-ar fi întâlnit cu George Simion și ar fi discutat o formulă PSD–AUR. Detaliul delicios? Sorin Grindeanu n-ar face parte din construcție. Cu alte cuvinte, Grindeanu căuta voturi pentru propriul guvern, în timp ce niște colegi căutau guvern pentru propriile voturi, dar fără Grindeanu.

Iar aici intră în scenă Kelemen Hunor. Până acum, PSD vorbea despre UDMR aproape ca despre piesa lipsă din majoritatea lui Grindeanu. Lia Olguța Vasilescu spunea chiar în iunie că, dacă PSD ar avea voturile UDMR, „un guvern Grindeanu ar trece fără probleme”. Astăzi însă Kelemen a pus puțină apă rece peste această certitudine.

Întrebat dacă UDMR l-ar susține pe Grindeanu premier, Kelemen a răspuns că este „un nou film” și că discuția poate exista, dar „nu suntem în acea fază”. Apoi a precizat foarte clar că UDMR îl are propus pe Siegfried Mureșan și că, până la desemnarea făcută de Nicușor Dan, nu se mișcă din actuala poziție.

Traducere din limba politică în limba română: Sorin, nu ne trece încă la numărul de voturi.
Kelemen a spus-o și mai plastic: „Nu plec din barcă până când nu (…) ştiu ce direcţie doreşte preşedintele.” Foarte sănătos. Mai ales când pe ponton Grindeanu îți spune să urci în barca lui, iar din spatele lui Olguța discută, potrivit informațiilor de presă, despre o altă barcă împreună cu AUR. Fără Grindeanu. Adversarii UDMR.

Și aici apare problema uriașă pentru liderul PSD. Dacă informația despre negocierile Olguța–Manda–Simion se confirmă, nu mai discutăm doar despre cine formează majoritatea. Discutăm despre cine mai reprezintă PSD când vorbește Sorin Grindeanu. Pentru că este greu să negociezi sprijinul UDMR în numele partidului în timp ce oameni foarte puternici din același partid ar negocia cu adversarul politic direct al UDMR o formulă în care tu nici măcar nu apari.

Asta nu mai e șah politic. La șah măcar regele știe că este pe tablă.

Și, inevitabil, toată povestea îl ajută pe Ilie Bolojan. Pentru că Bolojan nu trebuie să inventeze majorități din parlamentari luați la bucată, să promită funcții pe coridoare sau să demonstreze în fiecare dimineață că încă este șeful propriului partid. În timp ce adversarii lui construiesc formule PSD–UDMR, PSD–AUR, PSD–PNL-iști cu suflet de PSD și probabil, dacă mai durează două săptămâni, PSD–Asociația de Proprietari Scara B, Bolojan are avantajul rar în politica românească de a părea exact același om de luni până vineri.

PSD l-a atacat pe Bolojan luni întregi pentru că nu negociază suficient.
Acum înțelegem de ce.

La PSD se negociază atât de mult, încât uneori liderul partidului află ultimul ce negociază partidul.

Români Buni

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo