Sub egida „Luna Maramureșului”, Consiliul Județean Maramureș și Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, alături Ansamblul Folcloric Național „Trasilvania”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare și Revista de Cultură „Nord Literar”, transformă întreaga lună mai într-o sărbătoare a culturii și tradițiilor.
Cu o agendă complexă, „Luna Maramureșului” aduce în atenția publicului acele manifestări care îmbogățesc tezaurul cultural al județului nostru. Evenimente tradiționale, culturale și educaționale, spectacole, simpozioane, competiții sportive, târguri și expoziții, toate acestea vor concura pentru a câștiga inimile spectatorilor.
Evenimentul de debut al Lunii Maramureșului, intitulat „Primăvara în Satul de de Dealul Florilor”, va avea loc în data de 6 mai, în Muzeul Satului din Baia Mare. Acesta își propune redarea celor mai frumoase obiceiuri și tradiții pascale și agrare, prezente pe teritoriul fascinantului ținut al Maramureșului. În programul evenimentului se regăsesc tradiții și obiceiuri specifice primăverii, spectacole foclorice, târg de meșteri populari și producători locali, precum și activități pentru copii.
18 mai este o altă dată importantă în calendarul de evenimente al „Lunii Maramureșului”, întrucât atunci are loc unul dintre cele mai importante evenimente muzeale ale anului: Ziua Internațională a Muzeelor. Evenimentul va fi marcat de către muzeele din Baia Mare, care vor pregăti activități inedite pentru vizitatori.
Dacă debutul Lunii Maramureșului este unul special, la fel va surprinde și evenimentul de final, dedicat „Zilei Copilului”. În perioada 1-2 iunie, Aerodromului Baia Mare se va transforma într-un univers magic al copilăriei, unde cei mici se vor bucura de numeroase surprize, printre care: spectacol aviatic, parada retro mobil, spectacol Cantus Mundi, parc de distracții gonflabil și animatori pentru copii, târg de meșteri populari și producători locali, expoziție cu tehnică de intervenție/ autospeciale de poliție, pompieri, jandarmi, SMURD, ambulanță, Salvamont.
Pentru informații complete privind „Luna Maramureșului” și calendarul evenimentelor, vă invităm să accesați website-ul www.lunamm.maramures.ro. De asemenea, vă invităm să urmăriți paginile de Facebook Consiliul Județean Maramureș și Visit Maramureș, unde se vor publica informații cu privire la fiecare eveniment.