ACTUALITATE

MAI IEFTIN – Consiliul Concurenței anunță ieftinirea laptelui românesc, cu cel puţin 20%, de la 1 mai

Publicat cu

pe

Toţi retailerii din România au fost de acord să reducă, în mod voluntar, cu minimum 20%, preţul laptelui de provenienţă românească, de la 1 mai, iar în perioada următoare vor negocia cu fiecare procesator cu care colaborează, a anunţat Consiliul Concurenţei.

“Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanţiale, la raft, ale preţurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ţinând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător şi epuizate stocurile existente. Ne aşteptăm că, în cele şase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflaţia se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creşteri atât de mari ale preţurilor alimentelor”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii de concurenţă.

Potrivit sursei citate, acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului pentru laptele proaspăt de consum urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă a reprezentanţilor fermierilor, procesatorilor din industria alimentară, Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România şi Asociaţiei Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România.

Astfel, reducerea de cel puţin 20% a preţului la raft se va aplica laptelui de provenienţă românească care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoţie, şi se va împărţi între retaileri (minimum 10%) şi procesatori (minimum 10%).

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version