Salariile angajaților din domeniul sănătății și asistenței sociale vor fi majorate începând din luna curentă în două etape – una în martie și cealaltă în iunie – totalizând o creștere de 20%, conform unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern.
Angajamentul de a crește salariile cu 20% a fost făcut de Guvern încă din luna ianuarie, într-un context în care Sanitas, cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar, amenința cu declanșarea unei greve generale dacă cererile lor nu vor fi îndeplinite. Potrivit Ministerului Muncii, actul normativ aprobat de Executiv prevede că începând cu luna martie 2024, salariile de bază ale personalului din domeniul asistenței sociale, precum și ale personalului TESA din unitățile și centrele de asistență socială, cu sau fără personalitate juridică, se vor majora cu 20% față de nivelul salariului de bază din decembrie 2023. Această creștere va fi acordată în două tranșe egale, începând cu data de 1 martie 2024 și, respectiv, 1 iunie 2024.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a subliniat că munca angajaților din asistența socială este complexă și merită o răsplată corespunzătoare. „Așa cum ne-am angajat în discuțiile cu organizațiile sindicale reprezentative din acest domeniu, Guvernul României a decis să majoreze veniturile celor care își dedică timpul și eforturile pentru a avea grijă de cei mai vulnerabili dintre noi”, a declarat ministrul.
Pe lângă acest lucru, ordonanța de urgență a Guvernului prevede și majorarea salariilor de bază ale personalului din sistemul de sănătate, precum și ale personalului TESA din acest domeniu, această creștere urmând să fie implementată în mod treptat.