Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Maramureș: 56 de mașini oprite și 59 de oameni verificați de poliție

Publicat cu

pe

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, se știe, acționează pentru prevenirea și combaterea evenimentelor care pot afecta liniștea comunității și a faptelor ilegale săvârșite la regimul rutier. În 7 septembrie a.c., timp de două ore, polițiștii orașului Dragomirești și ai Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă, sprijiniți de jandarmi, au participat la o acțiune pe linie rutieră.

„Pe parcursul acțiunii, manifestând toleranță zero față de orice faptă ilegală constatată la regimul circulației rutiere, polițiștii au legitimat 69 de persoane și au oprit pentru a fi verificate 56 de autoturisme. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale în baza O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice și o sancțiune pentru abaterile constatate la Legea nr. 61 din 1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a depășit suma de 3.600 de lei”, arată IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo