IMPORTANT

MARAMUREȘ – Au fost premiați elevii de 10 de la BAC și Evaluarea Națională

Publicat cu

pe

142 de elevi care au obținut cel puțin o notă de 10 la examenul de Bacalaureat și 19 elevi care au obținut cel puțin o notă de 10 la Evaluarea Națională au fost premiați astăzi în cadrul unei ceremonii care a avut loc în fața Palatului Administrativ din Baia Mare.

”Ca de fiecare dată în ultimii patru ani, am trăit mari emoții astăzi, la premierea celor 142 de elevi care au obținut cel puțin o notă de 10 la examenul de Bacalaureat și a celor 19 elevi care au obținut cel puțin o notă de 10 la Evaluarea Națională.

Adolescenții de succes de astăzi sunt adulții de mâine pe care se va baza comunitatea noastră. Indiferent de locul în care se vor afla, Maramureșul are mereu porțile deschise pentru ei. Maramureșul este acasă, este locul în care au început formarea educațională și unde pot să îi asigur că vor putea să se împlinească profesional.

Felicitări alese tuturor elevilor, profesorilor care contribuie major la obținerea performanțelor și, nu în ultimul rând, părinților care îi susțin pe copii pe drumul excelenței în educație! Mulțumesc domnului Ioan Muntean , inspector școlar general adjunct, pentru prezența la ceremonia de premiere și pentru susținerea acestui proiect important pentru sistemul de învățământ maramureșean.

Programul “Maramureșul susține performanța” a început în anul 2021 și le mulțumesc colegilor mei din Consiliul Judeţean și consilierilor județeni pentru susținerea acestei proiect pe care l-am inițiat cu gândul la încurajarea excelenței în educație și la viitorul Maramureșului”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version