ACTUALITATE

MARAMUREȘ – Autospecială 4×4, destinată intervenţiilor în zone foarte greu accesibile, în dotarea Salvamont

Publicat cu

pe

O autospecială 4×4 destinată intervenţiilor în situaţii de urgenţă produse în principal în zone foarte greu accesibile, căi de acces înguste și obiective din zona montană a intrat începând de astăzi în dotarea Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, serviciu aflat în subordinea Consiliului Județean Maramureș.
Caracteristicile principale ale autospecialei sunt deplasarea rapidă, deplasare pe terenuri accidentate, transportul personalului propriu, acordarea primului ajutor calificat şi transportul victimelor.
Autospecialele au fost achizionate de IGSU în cadrul proiectului “Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale-Regiunea Centru”, iar proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operational Regional 2014-2020 și au fost predate fiecărui Serviciu Public Județean Salvamont din România!

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version