IMPORTANT

MARAMUREȘ: Țigări de 11.700 lei, descoperite într-un autoturism înmatriculat în Franța

Publicat cu

pe

Pe timpul unor misiuni specifice de supraveghere și control în zona de competenţă, polițiștii de frontieră maramureșeni au identificat, pe o stradă din municipiul Sighetu Marmației, un autoturism, înmatriculat în Franța, în care se aflau două colete voluminoase în care puteau fi observate țigări.

„Drept urmare, autovehiculul în cauză a fost transportat la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 1.000 pachete de țigări de proveniență duty-free, în valoare de 11.700 de lei. Autovehiculul, estimat la o valoare de 50.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor. În urma investigațiilor efectuate s-a conturat un grup de suspecți, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru probarea activității acestora, urmând a se lua măsurile legale ce se impun”, arată ITPF Sighetu Marmației.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru identificarea persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale, sub directa supraveghere a unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version