Connect with us
Descarcă aplicația

MOZAIC

MARAMUREȘUL DE ALTĂDATĂ – La începuturi, vâltorile au fost folosite pentru spălarea lânii de oaie

Publicat cu

pe

La începuturi, vâltorile au fost folosite pentru spălarea lânii de oaie. De aceea, acestea au fost asociate în special, cu zonele în care preocuparea principală era creșterea animalelor, mai ales creșterea oilor. Orice gospodină știa că grăsimea de oaie se curăța cel mai bine cu apă rece. Astfel, apa rece care cade peste țesăturile din lână sau peste lâna netoarsă scoate orice urmă, orice pată de grăsime.

Înainte de Florii, era pregătire mare la fiecare casă. „Făceu curățănie, era rudă la orice săracă erau un lipideu, două pă rudă. Să spăla tăt ce era pă rudă, că îs tăte grămadă, puse una păstă alta, trebe spălate.” (De la Maria Ștețiu, Mănăstirea)

„Tătă lumea o vânturat demult. Erau sfetăre de lână, erau cerge, api mere cu ele la vâltoare. De aieste groase de lână nu putéi spăla decât la vâltoare. Nu pé erau multe vâltori, două, tri înt-un sat. Și să plăté la cine grijé de ele. Că mai trebe reparate, să mai rump scândurile. Ducéi sopon de casă din ăla ce-l făcem din unsoare de porc. Puném cerga odată, o scotém și o soponém și api avém perie, de nu, i-am dat drumu așé iară acolo. Lână, țoluri, țeptare ducém. Le mai și lăsam acolo să să usuce. Merem cu caru să le ducem sau cu căruțu. Și de-a umăr am dus pă o rudă de căptiță, o femeie mere nainte și una napoi și ruda plină de haine.” (De la Anuța Burnar, Mănăstirea)

✍️ Corina Isabella Csiszár
📸Dan Dinescu

Preluat de pe Centrul Culturii Tradiţionale Maramureş

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo