POLITICA

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Published

on

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după ce G4Media a publicat un document care arată că s-a aflat într-un avion privat închiriat de Nordis, că nu este „un jet privat al lui Nordis” şi că, în cazul în care ar fi zburat astfel, atunci a fost pe banii lui.

Liderul PSD a explicat, la Pro Tv, că nu a mers „niciodată” în viaţa sa privată cu „vreun avion sau într-o călătorie sau într-un concediu plătit de către altcineva” și a adăugat că are toate documentele care vor atesta acest lucru şi că la acel moment nu era prim-ministru. Anterior publicării documentului, Ciolacu a negat orice zbor cu o aeronavă privată închiriată de Nordis.

„În primul rând, nu este un jet privat al lui Nordis, închiriat. Nu este închiriat de către Nordis, fiindcă eu nu am văzut până acum un astfel de document. Dacă am fost într-un jet privat, am fost pe banii mei, personal, am fost cu fiul meu şi-n călătorii cu WizzAir, am avut şi cadourile mele făcute fiului. Nu am mers niciodată, dar niciodată, în viaţa mea privată cu vreun avion sau într-o călătorie sau într-un concediu plătit de către altcineva. Am toate documentele care vor atesta acest lucru. În al doilea rând, în acea perioadă nu eram prim-ministru. Şi eu, ca şi toată lumea, avem şi o viaţă privată (…) nu suntem o familie care face excese. Vorbim de context, de campanie electorală”, a declarat, luni, Marcel Ciolacu pentru Stirile Pro TV citat de News.ro.

digi24.ro

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version