Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Măsurișul oilor în Țara Lăpușului – Tradiție vie la poalele muntelui

Publicat cu

pe

În Țara Lăpușului, în această perioadă are loc unul dintre cele mai frumoase și vechi obiceiuri păstorești: măsurișul oilor. Este momentul în care ciobanii și gospodarii din sat se adună pentru a „măsura” laptele oilor. Fiecare gospodar își aduce oile la stână, își construiește un răscol din lese după care le mulge și vede cât lapte strânge de la animalele care le are.

Pe baza acestei „măsuri”, șeful stânii împreună cu ciobanii și ceilalți gospodari vor împărți corect brânza și vor stabili câți cărâmbi iau după litrul de lapte ( spre exemplu dacă un gospodar a muls 5 litri de lapte și primul cărâmb e de 40, atunci va lua 200 l de lapte pe primul rând).

Măsurișul nu este doar o activitate practică, ci și un adevărat ritual comunitar. Preotul satului rostește o rugăciune pentru pentru sănătatea oilor și a ciobanilor ca să fie protejati de vremuri grele, le afumă cu tămâie și le stropește cu aghiazma mare de la Bobotează.

Se adună satul, se aud hori și strigături și se gustă din bucatele casei aduse de gospodinele pricepute. Pentru mulți, este un moment de sărbătoare, în care se întâlnesc generații și se păstrează vie legătura cu pământul și animalele. Țara Lăpușului încă păstrează cu sfințenie acest obicei. Merită să-l cunoaștem, să-l prețuim și, de ce nu, să-l ducem mai departe.

Centrul de Informare Turistică Târgu Lăpuș

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo